Sari la conținut

Trimite BINE prin SMS la 8844 și donezi 2 € lunar

Donează online

Incompatibilitatea de grup sangvin la nou-născuți

Ce este incompatibilitatea de grup sangvin, tipurile AB0 și Rh, semnele, tratamentul prin fototerapie și testele de sânge necesare după externare.

Ce este incompatibilitatea grupei sanguine?

Incompatibilitatea grupei sangvine apare când mama și copilul au diferite grupe de sânge.

Anticorpii (proteine ​​speciale din sângele circulant) mamei intră în sângele fătului pe parcursul sarcinii. Aceștia pot duce la distrugerea celulelor roșii ale fătului mai repede decât se întâmpla în mod obișnuit, putând produce icter și anemie la copil.

De ce are loc acest lucru?

Există mai multe moduri prin care sângele mamei și al nou-născutului pot fi incompatibili.

Incompatibilitatea AB0: Cel mai adesea se dezvoltă la nou-născuții ale căror mame sunt de tip sanguin 0 și care au copil cu o grupa de sânge diferită, cum ar fi A, B sau AB.

Incompatibilitatea Rh: Diferențele sunt produse de o anumită proteină (din sânge) numita factorul Rh.

Boala Rhessus se dezvoltă atunci când o mamă este Rh negativă și are un copil Rh pozitiv.

Incompatibilitatea în alte subgrupe: Cei mai comuni factori dintre subgrupele sangvine sunt D, C, c, E si e. Alte antigene mai puțin frecvente includ Kell, Duffy si multe altele.

Care sunt semnele incompatibilității sângelui

În unele cazuri (cele mai severe) incompatibilitatea poate fi detectată înainte de nașterea copilului. Acești copii sunt urmăriți și monitorizați pe timpul sarcinii de către echipa de medicină materno-fetală.

Pentru cele mai frecvente (mai puțin severe) cazuri de incompatibilitate primele semne apar după naștere. La început poate exista o creștere a bilirubinei în exces în sângele copilului, care duce la icter (colorarea galbenă a tegumentelor). În unele cazuri copilul dezvoltă anemie (nivel scăzut de globule/celule roșii in sânge). Semnele anemiei la copii includ culoarea palidă, oboseala, alimentația îngreunată și respirația rapidă.

Cum se tratează incompatibilitatea sangvină

Majoritatea tratamentelor sunt administrate postnatal. Icterul se tratează prin fototerapie (lumina albastră specială).

În cazul în care icterul este foarte mare, copilul poate avea nevoie de alimentație suplimentară sau de internare în secția de TINN pentru administrare intravenoasă de fluide. Anemia este monitorizată prin teste sanguine regulate și în unele cazuri este necesară o transfuzie specială de sânge.

Ce teste de sânge sunt necesare

Bilirubina (ca indicator al icterului) și numărul de globule/celule roșii (denumite hemoglobina sau Hb). Uneori se urmărește numărul de reticulocite – indicator al producerii active de globule/celule roșii de către copilul dumneavoastră.

Unde se recoltează probele de sânge după externare

Înainte de externare, medicul pediatru/neonatolog din spital vă va recomanda un plan al testelor de sânge care trebuie efectuate copilului dumneavoastră. Aceste recoltări se vor face în funcție de posibilitate la o clinică din orașul dumneavoastră. Uneori bilirubina se poate monitoriza cu ajutorul monitoarelor transcutanate, adică fără recoltarea de sânge.

Cum obțin rezultatele

Rezultatul testelor de sânge va fi revizuit de medicul curant, care vă va recomanda și tratamentul necesar.

Câte teste de sânge sunt necesare

Pot fi necesare mai multe recoltări regulate de sânge pentru a verifica efectul fototerapiei.

În unele cazuri anticorpii pot rămâne în circulația copilului timp de mai multe săptămâni. Cu toate acestea, marea majoritatea a copiilor au nevoie de doar câteva recoltări de sânge (aproximativ la fiecare 2 săptămâni) după externarea din spital.

Ce pot face părinții

Asigurați-vă ca nou-născutul dumneavoastră va avea aceste recoltări de sânge conform recomandărilor. Urmăriți cu atenție copilul pentru apariția oricăror semne de anemie și informați medicul de familie sau pediatru daca este cazul.

Unde pot solicita părinții ajutor

Părinții pot să-și sune medicul de familie sau pediatru pentru consult. Dacă nu puteți să contactați personalul medical de mai sus, sunați la un spital pediatric din raza zonei unde locuiți.