Definiție și principiu de funcționare
Pulsoximetrele determină saturația de oxigen neinvaziv, prin spectrofotometrie de absorbție. Aportul de oxigen către țesuturi este o funcție directă a debitului cardiac, a capacității de transport a oxigenului (concentrația hemoglobinei) și a afinității față de oxigen a hemoglobinei pacientului.
Valori țintă
Se încearcă menținerea saturației în oxigen în cazul prematurilor între 88 și 95% (o valoare mai mare în cazul nou-născuților la termen). Pulsoximetrele au o marjă de exactitate de + 4%, astfel o valoare de 95% ar putea reprezenta o saturație de 99% în cazul unei PaO2 de 160 mmHg. De aceea, pentru a evita hiperoxia, se scade concentrația oxigenului în cazul unor saturații mai mari sau egale cu 95%.
Cauze de valori ireale
Icterul – determină valori fals scăzute.
Lumina directă de intensitate mare – de exemplu lămpi de fototerapie – cresc inacuratețea, de aceea se feresc senzorii de lumină, sau se folosesc pături de fototerapie.
Perfuzie scăzută - este necesar un bun flux pulsatil pentru valori exacte, se rezolvă prin tratamentul șocului.
Hipoxemia severă - la saturații <70%, acuratețea începe să scadă, pulsoximetrele supraestimând valoarea măsurată. Se rezolvă prin determinarea directă a unei PaO2, sau prin folosirea unui monitor transcutanat pentru oxigen.